Va fi 2014 sezonul lui Valentino Rossi? „Va străluci, are toate șansele să câștige curse”

Va fi 2014 sezonul lui Valentino Rossi?
  • Publicat:
  • Actualizat:

În așteptarea testelor oficiale de la Sepang, piloții din MotoGP sunt ocupați cu declarațiile de presă prilejuite de lansările noilor motociclete sau de evenimentele sponsorilor. Într-un interviu pentru GPOne.com, vicecampionul mondial Jorge Lorenzo și-a mărturisit așteptările ridicate pe care le are de la Valentino Rossi. Potrivit spaniolului, „Il Dottore” a trecut peste perioada de reacomodare cu prototipul M1 și are în acest sezon șanse mari să câștige curse și chiar să se lupte pentru titlul mondial.

„Rossi a demonstrat la Assen că e un mare campion”

Sunt convins că vom avea parte de un sezon în care Valentino va străluci. Din punctul meu de vedere, el are toate argumentele pentru a se lupta pentru podiumuri. Ba mai mult, va putea cu ușurință să câștige curse așa cum, anul trecut, a demonstrat la Assen că este un mare campion„, a spus Lorenzo pentru sursa citată. Schimbarea discursului lui Lorenzo are la bază modificările pe care Valentino Rossi a avut timp să le facă motocicletei de concurs. Astfel, dacă sezonul trecut „Il Dottore” a pilotat o motocicletă care era gândită pentru stilul lui Lorenzo, în acest sezon lucrurile s-au schimbat și Rossi va avea la dispoziție un material de concurs adaptat stilului său.

„Sper într-o Yamaha cu o electronică superioară”

În ceea ce privește lupta pentru titlul mondial, Lorenzo s-a limitat în a spune că speră să aibă la dispoziție o motocicletă superioară la capitolul electronică. „Sper să găsesc o Yamaha cu o electronică superioară cele din trecut. Sezonul precedent am făcut progrese uriașe, dar nu este de ajuns. Trebuie să muncim mai mult decât atât pentru a fi competitivi din prima și pentru a avea șanse reale să ne batem pentru titlul mondial„, a mai spus Lorenzo.

 

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×